Visare

Mă sting ușor în fiecare seară,
Ca pâlpâirea vagă din oglindă
A licuriciului pierdut prin casă...

În noapte visul mă-nconjoară
În mreje basmul mă cuprinde
Și zbor, plutesc, prind aripi...

Vise stranii, ne-nțelese, îmi aleargă printre gene.
Cavalerii din poveste vin grăbiți pe cai albaștri
Sub galop ce încovoaie roza pajiște de muze.

Fluturi zboară-ncoace, încolo,
Dau târcoale unei vrăbii albastrită de petale
Ce-mi vorbește-n versuri albe despre-o lume neștiută

Mă conduce și-mi arată
Râuri mov, învolburate și păduri roșii ca macul,
Mere coapte în ciorchine și aripi prinse de gânduri,

O cascadă aurie care cânta în cădere,
Pui de vise cresc în joacă, la examen vin în mantii
Ca apoi să fugă-n lume, nopțile să ne răpească.

Când zorii dimineții vin, încerc înc-un minut să rup,
Să iau realul din poveste, să duc povestea în real...
Mereu promit c-am să revin...

Pornesc acum în altă nebunie
Turbatul mers al lumii să-l înfrunt
Ridic orașe, sparg canoane, mă lupt și-nving
Și pot orice... căci cavalerii mei veghează.

(c) Iustina Dorobanțu