Monday, December 20, 2010

esantionul

luni, dimineata, ora 8 fara un sfert
cobor grabita la metrou. multa lume se inghesuie pe peron in asteptarea trenului. nu-mi dau seama daca metroul a trecut cu un minut in urma sau daca lumea asteapta deja de zece minute.
o raza de lumina se vede din tunel. fruntile oamenilor se descretesc putin si se aude un zumzet slab din multime. in scurt timp, ca dintr-un robinet, curg calatorii din vagoane. in urmatoarele secunde, pana sa fi iesit toti, cei de peron se reped inauntru. intru si eu. imi gasesc chiar un loc. femeia de langa mine scoate din geanta o carte. pustiul de vizavi isi lasa capul pe spate si savureaza muzica care vibreaza in casti. fiecare isi vede de-ale lui, in liniste, pana la statia de coborare. se mai aud doar cativa galaciosi care sunt incantati sa vorbeasca la telefon in timp ce trenul alearga prin increngatura de tunele de sub oras.
marti, seara, ora 10 fara 5
alerg pana la supermarketul de pe strada sa fac cateva cumparaturi in ultima clipa inainte de inchidere. pustiu. in magazin mai sunt 3 vanzatoare. nu par grabite sa ajunga acasa, desi ora e tarzie. cu toate astea, sunt convinsa ca sunt doar amabile si abia asteapta sa platesc si sa ies pe usa. afara, aerul rece ma izbeste din nou. pana acasa, mai intalnesc doar cativa pietoni grabiti. nici masini nu mai trec multe pe strada. stau si ma intreb: unde e toata lumea?
miercuri
o zi oarecare. nu ma uit in jur. nu judec, nu catalogez, nu-mi pasa.
joi, pranz, ora 14
sunt la birou. desi de obicei sunt prinsa ca si restul colegilor, astazi am cateva momente de liniste totala. ma intorc in birou ca si cum inainte de pauza de pranz nu plecasem de acolo. ma simt detasata. ma uit in jur. capete aplecate spre ecranele calculatoarelor. oamenii butoneaza de zor tasturile. parca sunt absorbiti de ceea ce fac si nu pot sa nu-i compar cu scribii de pe vremuri. prinsi de cuvintele lor, le scriu, mereu si mereu, parca dincolo de calculator e cineva care sa-i asculte. din cand in cand, unii isi ridica privirea si incep sa vorbeasca aprins la telefon. conversatia inceteaza si ei o iau de la capat. ca niste scribi moderni.
in urma scribilor a ramas istoria pt noi. ce ramane dupa tastatorii vremurilor noastre?
vineri
ce este un esantion reprezentativ din populatie? sunt indivizii cu care ne intalnim zi de zi sau sunt tocmai aceia pentru care nu avem ochi sa-i vedem? suntem noi cei ce ne cunoastem, mai mult sau mai putin, sau sunt restul? despre care nu stim nimic si care traiesc la fel si totusi cu atat de diferit...?
sambata si duminica, oricand
doua zile de libertate. profit la maxim. sa fac cumparaturi pentru urmatoarea saptamana si sa ma odihnesc.
unde sunt vremurile cand a profita la maxim insemna sa ies in oras, sa ma vad cu prietenii, sa vad un film, sa ies la shopping in mall?
cu toate astea, cele doua zile de odihna ma obosesc mai mult decat 48 ore de brambureala totala de cu ani in urma.
realizez ca nici eu nu sunt cea care am fost.
nu mai sunt nici macar propriul meu esantion reprezentativ.

No comments:

Post a Comment